Chișinău, 20 ianuarie 2026
Reprezentanții Proiectura au participat la evenimentul „Parteneriat pentru Reconstrucție: Constituirea Camerei de Comerț Trilaterale România–Ucraina–Moldova (CCTRUM)”, desfășurat la Digital Park, alături de alți peste 400 de reprezentanți ai administrațiilor publice, mediului de afaceri, sectorului asociativ și instituțiilor academice din România, Ucraina și Republica Moldova.
Evenimentul a avut ca obiectiv validarea necesității instituirii unei platforme economice trilaterale dedicate coordonării proiectelor de investiții și reconstrucție în Ucraina, consolidării cooperării transfrontaliere și sprijinirii parcursului european al regiunii. Agenda a inclus intervenții la nivel înalt din partea oficialilor guvernamentali, eurodeputaților, autorităților publice locale, instituțiilor publice, organizațiilor profesionale și companiilor private.
În acest context, Proiectura a reiterat disponibilitatea de a contribui activ la procesele de reconstrucție prin expertiza sa tehnică și capacitatea de implementare rapidă, construită prin proiecte derulate atât în România, cât și în Republica Moldova, în domenii precum infrastructura rutieră, rețelele de canalizare și apeducte, clădiri guvernamentale, civile, industriale și agricole, sisteme electrice și parcuri fotovoltaice.
„Reconstrucția nu este doar un proces tehnic, ci unul de viziune și coordonare. Proiectura poate contribui prin expertiză rapidă, proiectare și execuție în regim de urgență, dar și prin dezvoltarea capacităților locale de producție. Credem că o Cameră de Comerț Trilaterală va crea cadrul necesar pentru ca aceste soluții să fie aplicate coerent și eficient, în beneficiul regiunii”, a menționat Ionuț Coman, CEO Proiectura.
Participarea la acest eveniment confirmă angajamentul Proiectura de a fi un partener activ în inițiativele regionale de reconstrucție și cooperare economică, contribuind cu soluții tehnice sustenabile și expertiză adaptată contextelor de urgență și dezvoltare pe termen lung.





