Fondatorul grupului OptGroup & Proiectura, Ionuț Coman, a fost recent invitat la emisiunea Business Cafe, unde a vorbit despre parcursul grupului OptGroup & Proiectura, extinderea acestuia în Republica Moldova și direcțiile strategice de dezvoltare ale companiei.
În cadrul intervenției media, Ionuț Coman a prezentat evoluția grupului dincolo de Prut, extinderea a trei dintre cele patru divizii operaționale, precum și dezvoltarea unei noi divizii de IT. Totodată, acesta a făcut referire la inițiativele educaționale ale grupului, inclusiv proiectele de comunicare și educație antreprenorială, care completează activitatea de bază a companiei.
Unul dintre proiectele strategice menționate în cadrul emisiunii vizează reabilitarea Palatului Culturii din municipiul Ungheni, unul dintre cele mai importante edificii culturale din Republica Moldova. Palatul Culturii este al doilea edificiu cultural ca suprafață din țară, după Palatul Național, fiind construit în perioada 1977–1987.
Proiectul de reabilitare a fost elaborat de specialiștii OptGroup & Proiectura și a fost finalizat la sfârșitul anului trecut. Lucrările de execuție urmează să înceapă în perioada următoare, cu obiectivul de finalizare în anul 2027, când instituția va marca jubileul său. Municipiul Ungheni este înfrățit cu Cluj-Napoca, context care conferă proiectului o semnificație suplimentară de cooperare profesională și instituțională.
Prezența la emisiunea Business Cafe reconfirmă poziționarea OptGroup & Proiectura ca un actor relevant în domeniul proiectării și ingineriei, implicat în proiecte complexe cu impact public, cultural și regional.
Materialul integral poate fi urmărit aici: https://viacluj.tv/ionut-coman-specialistii-optgroupproiectura-au-proiectat-reabilitarea-palatului-culturii-din-ungheni/